Drepturi pe care le avem, dar pe care nu le cunoastem şi de care nu beneficiem la o decontare RCA
Foarte mulţi dintre noi am fost implicaţi într-un eveniment rutier nefericit în urma căruia autovehiculul proprietate personală a fost reparat într-un service pe baza poliţei R.C.A. (Răspundere Civilă Auto) a persoanei vinovate. De cele mai multe ori, autoturismul a fost indisponibilizat (“blocat”) o lungă perioadă de timp în service, în tot acest timp proprietarul autovehiculului aflat în reparaţie încercând să găsească alternative pentru discomfortul creat de absenţa acestuia.
Dacă v-aş spune că se putea elimina tot acest discomfort prin simpla „abordare” a asiguratorului (R.C.A.), ar fi credibil?
De regulă, asiguratorul (R.C.A.) persoanei vinovate de producerea unui accident rutier este responsabil de plata reparaţiilor autoturismului persoanei nevinovate. Pe lângă decontarea reparaţiilor, asiguratorul (R.C.A.) mai are o multitudine de obligaţii, printre care şi obligaţia în baza căreia acesta trebuie să plătească prejudiciile ce reprezintă consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat (plata unor drepturi băneşti pentru perioada cât autovehiculul a fost supus intervenţiilor de mentenanţă în service), inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului (autovehicul la schimb), pe baza opțiunii persoanei prejudiciate.
Prin urmare, se înţelege că service-urile care oferă “autovehicule la schimb” pe perioada reparaţiei, de fapt decontează banii de la asigurator şi creează un beneficiu de imagine a service-ului în baza unui drept bănesc care se cuvenea păgubitului. Persoanele prejudiciate (proprietarul autovehiculului pentru care asiguratorul R.C.A. efectuează plata reparaţiei), ar putea opta între a primi o sumă de bani sau un autovehicul la schimb pe timpul reparaţiei propriului vehicul. Trebuie reţinut faptul că dreptul supus discuţiei nu este facultativ (nu se află la latitudinea asiguratorului), ci reprezintă o obligaţie legală.
Plata altor drepturi ale părţii care beneficiază de reparaţie, pe baza unei asigurări (R.C.A.), sunt cele pentru:
– vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
– prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză;
– cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate etc.
Petru mai multe informaţii despre acest Website, accesaţi HOME în partea de sus a paginii!

Măsuri de prevenire a incendiilor la autovehicule
De foarte multe ori incendiile autovehiculelor se produc în timpul mersului. Acest risc de incendiu este mai mare în cazul în care autovehiculul se află în regim de funcţionare din motive uşor de intuit, putând aminti printre multe altele că majoritatea sistemelor componente ale autovehiculelor sunt puse în funcţiune, se află sub tensiune, au temperaturi variabile etc.
Având în vedere riscul de producere al incendiilor la autovehicule, pentru cele aflate în circulaţie se recomandă următoarele măsuri de prevenire [G. Popescu, L-V. Bălănescu Prevenirea Incendiilor la Autovehicule]:
– sistemul de alimentare nu trebuie să prezinte scurgeri de combustibil la îmbinarea conductelor sau fitingurilor;
– conducta dintre filtru şi carburator să fie fixată de motor cu clemă pentru evitarea ruperii acesteia din cauza trepidaţiilor;
– pompele de benzină să nu prezinte defecţiuni, iar sitele de filtrare a combustibilului să fie curate;
– rezervorul de combustibil să fie prevăzut cu capac bine fixat şi asigurat cu încuietoare pentru a nu se deschide în timpul mersului, iar suporţii de susţinere şi colierele de fixare a rezervorului să nu prezinte fisuri;
– ataşarea unui al doilea rezervor de combustibil la autovehicul, neprevăzut de uzina constructoare, este interzisă;
– instalaţia electrică să nu prezinte legături improvizate, cabluri neizolate, care pot genera scurtcircuite;
– releele regulatoare de tensiune să fie bine reglate şi izolate de exterior pentru a se evita scurtcircuitele;
– siguranţele fuzibile ale tabloului să fie standard (dimensionate);
– bateria de acumulatoare să fie bine fixată, să aibă capace la elemenţi şi capac de protecţie adecvat locaşului;
– se interzice lăsarea materialelor textile (bumbacului, lavetelor) îmbibate cu produse petroliere pe bateria de acumulatoare;
– se interzice lăsarea sculelor din lotul de bord deasupra acumulatorului, sau în compartimentul acestuia, putând provoca scurtcircuit;
– se interzice montarea acumulatorului în caroseria autovehicululuisau în alt loc amenajat corespunzător;
– ţeava de eşapament va fi în bună stare, fără fisuri sau garnituri defecte (arse) şi prevăzută, după caz, cu site în stare de utilizare.
În sensul celor de mai sus, conducătorii de autovehicule trebuie să efectueze următoarele operaţiuni înainte de plecarea într-o deplasare, astfel: să verifice starea tehnică a autovehiculului, în special sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare, lumini şi semnalizare.
În situaţia în care autovehiculul nu îndeplineşte condiţiile tehnice, conducătorul auto nu trebuie să utilizeze autotovehiculul pe drumurile publice.
Petru mai multe informaţii despre acest Website, accesaţi HOME în partea de sus a paginii!

Noţiuni introductive despre sistemul ABS (Anti-lock Braking System)
Din punct de vedere constructiv și funcțional automobilele actuale constituie sisteme tehnice mecatronice din ce în ce mai complexe.
Cerintele tot mai severe privind performantele de putere, economicitate, noxe și siguranța impuse la ora actuala automobilelor, precum si dezvoltarea tehnologica accentuată au condus la dotarea cu traductoare si elemente de execuţie încorporate înca din fabricatie; aparitia unor procesoare precum şi a unor softuri deosebite a condus la echiparea cu sisteme de control electronic complexe și performante ale automobilelor.
Primul sistem de siguranța activa, denumit ABS, a aparut în anii ’70. Dupa anul 1990 a avut loc o creștere masiva a acestor sisteme, care asigura un potențial de siguranța tot mai ridicat și o asistare a șoferului tot mai profunda (deci o stabilitate a deplasarii tot mai buna), cu final spre automobilul autonom, denumit și automobil-robot.
În cazul blocării roților la frânarea automobilului pot să apară următoarele neajunsuri: pierderea stabilității la blocarea roților punții spate; pierderea controlului direcției când se blochează roțile din față; creșterea spațiului de frânare, deoarece coeficientul de aderență la alunecarea roții este mai redus decât cazul în care roata se rotește. Pentru a mării eficacitatea frânării și a îmbunătății stabilitatea și maniabilitatea autovehiculelor se folosesc sisteme de control automat al frânării prin care se evită blocarea roților indiferent de momentul de frânare aplicat și de coeficientul de aderență. [http://www.e-automobile.ro/categorie-dinamica/41-sistem-abs-frane-auto.html]
Sistemul de antiblocare al roților (ABS: Anti-lock Braking System) este un sistem de siguranța activa ce previne blocarea roților automobilului pe timpul frânarii, permițând astfel șoferului sa pastreze controlul direcției în acest timp.
Compania germana Bosch dezvolta tehnologia ABS din anul 1930, dar primele automobile de serie au fost disponibile începând cu 1978.
În imaginea următoare se prezinta schema generala a unui sistem de antiblocare a roților clasic (ABS: Anti-lock Braking System), cu circuite hidraulice și senzori de turație laroțile vehiculului.

Având în vedere viteza medie de deplasare care crește de la an la an, ABS-ul a devenit un sistem de siguranță activă care devine indispensabil automobilelor moderne. Din acest motiv din ce în ce mai mulți producători oferă sistemele ABS ca dotare standard pentru automobile. [http://www.e-automobile.ro]

Principalele cauze ale incendiilor la autoturisme

Daună totală economică a autoturismului sau nu…
În multe evenimente rutiere apar discuţii şi opinii contrare între asigurat şi asigurator cu privire la încadrarea daunei autoturismului, în cazul de daună totală sau nu. Uneori, există interese ale uneia dintre părţi pentru o anumită încadrare. În astfel de situaţii o expertiz tehnică auto judiciară sau extrajudiciară va stabili cu certitudine dacă dauna autovehiculului este totală sau nu.
Concret, prin „daună totală economică” se înţelege situația unui vehicul sau unui bun avariat a cărui valoare de reparație depășește valoarea de piață a acestuia. Prin urmare, dacă preţul reparaţiei autovehiculului este mai mare decât preţul mediu al autovehiculelor identice/similare comercializate (valoare de piaţă) atunci dauna este totală (daună totală economică).
În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condițiile legii pentru a-i determina valoarea de piață din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.
Consultarea dosarului electronic pentru un proces la distanţă
În nenumărate rânduri, am constatat că foarte multe persoane nu contestă o sancţiune contravenţională primită în alt judeţ decât cel de domiciliu, invocând în acest sens distanţa mare pe care trebuie să o parcurgă pentru a se prezenta în faţa instanţei de judecată.
Acestă temere a potenţialilor justiţiabili (persoane care se adresează justiţiei pentru soluţionarea unor litigii) este nejustificată deoarece judecata unui proces se poate realiza şi în lipsa justiţiabilului, la cererea acestuia, iar în privinţa studierii documentelor depuse de părţi la dosarul cauzei, în cele mai multe cazuri, există o soluţie pentru efectuarea studiului de la domiciliul părţii care se află în proces.
Pentru a putea studia documentele aflate într-un dosar aflat la o instanţă de judecată, trebuie identificată instanţa de judecată competentă să judece dosarul. Instanţa competentă o găsiţi pe portalul instanţelor (http://portal.just.ro/SitePages/acasa.aspx) şi tot aici aflaţi dacă instanţa a implementat aplicaţia Dosarul Electronic.
Dacă instanţa a implementat aplicaţia Dosarul Electronic, atunci cu o simplă cerere depusa (trimisa prin poşta, e-mail, fax etc.) la sediul instanţei de judecată, se poate obţine accesul la documentele aflate în dosarul dumneavoatră.
De regulă, cererea se transmite Preşedintelui instanţei, iar pe lângă datele dumneavoatră personale trebuie să se menţioneze numărul dosarului la care solicitaţi accesul, calitatea deţinută în dosar, o adresă de e-mail şi numărul de telefon, urmate de data şi semnătura solicitantului.
În câteva zile, după procesarea cererii dumneavostră primiţi un link, un user şi o parolă cu ajutorul cărora puteţi avea acces la dosarul dumneavoastră electronic.
