Sistemul de frânare al autovehiculului reprezintă un element deosebit de important în asigurarea securităţii circulaţiei, mai ales în condiţiile creşterii continue a calităţilor dinamice ale autovehiculelor şi a traficului rutier. Tendinţa de mărire a vitezei de circulaţie este strâns legată de îmbunătăţirea performanţelor sistemului de frânare, deoarece accidentele de circulaţie legate de defectarea sau de comportarea nesatisfăcătoare a acestuia sunt deosebit de grave.

Indiferent de ţara de origine, producător, model, toate autovehiculele trebuie să fie prevăzute cu un sistem de frânare care să le asigure o oprire eficientă şi în siguranţă deplină, atât pentru autovehicul şi pasagerii săi, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, fie ei pietoni sau alte autovehicule. Statisticile accidentelor de circulaţie arată, importanţa pe cere o are un sistem de frânare eficace în eliminarea consecinţelor grave ale funcţionării nesatisfăcătoare a altor părţi componente ale autovehiculului.

O utilizare mai frecventă a frânelor are loc în condiţiile de circulaţie din mediul urban, precum şi în regiuni muntoase sau cu relief accidentat. Astfel, în condiţiile de circulaţie ale unui oraş de mărime medie, 30 – 40 % din timpul total de mers autovehiculul este frânat sau rulează liber.

În figura următoare, se prezintă dependenţa spaţiului de frânare a autovehiculului de procedeul de frânare.                

Curba 1 reprezintă situaţia frânării neutilizând sistemul de frânare, spaţiul de oprire fiind condiţionat de rezistenţa la rulare, rezistenţa aerului, precum şi pierderile mecanice din transmisie. Dacă la aceste rezistenţe vom adăuga pe cele datorate motorului, în situaţia în care nu se decuplează, vom obţine curba 2. Efectul de frânare creşte mult în situaţia utilizării motorului în regim de compresor (curba 3). În situaţia în care se utilizează frânele autovehiculului, spaţiul de oprire se reduce foarte mult (curba 4).

Odata cu introducerea controlului electronic al autovehiculelor, foarte multe sisteme care utilizau un feedback mecanic sau electromecanic pot acum funcţiona aşa cum nu se putea spera până la introducerea  acestor sisteme de control electronic.

Odata cu  introducerea controlului  electronic în cât mai multe sisteme ale autovehiculului, combinat cu o îmbunătăţire a acestora, se constată o creştere a calităţii şi a fiabilităţii acestor sisteme. Senzorii implementaţi vor fi capabili să determine situatiile periculoase şi să reacţioneze în câteva microsecunde înainte ca şoferul să conştientizeze de ce corecţii are nevoie să facă.

Sistemul electronic de frânare, a fost proiectat şi dezvoltat de către inginerii de la Siemens, acesta fiind bazat pe securitatea activă. Acest sistem, este de fapt un sistem modren de frânare, bazat pe o acţionare electrică şi nu pe o acţionare hidraulică.

Acest nou concept de sistem de frânare face parte dintr-un proiect mai complex care are ca obiectiv integrarea mai multor sisteme: propulsie, direcţie, suspensie şi frânare, într-un singur sistem complex. Avantajele acestui sistem sunt numeroase şi foarte evidente : spatiul de frânare este mult redus şi forţa de frânare este direct proporţională cu viteza de deplasare a autovehiculului.

Sistemul electronic de franare (figura următoare) elimină sistemul cu actionare hidraulică ce va fi înlocuit de un sistem cu  motoare electrice alimentate la 12 V.

Sistemul electronic de frânare este considerabil mai eficient decât sistemele actuale de frânare, utilizand a zecea parte din energia utilizată de sistemul hidraulic pentru a dezvolta aceaşi fortă de frânare. Acesta este primul sistem complet electromecanic cu frânare independent pentru fiecare roată în parte, care poate raspunde mai multor cerinţe, cum ar fi: sigurantă, greutate redusă, spatiu redus. Cu acest sistem se poate frâna cu fiecare roată în parte, cu o precizie foarte mare şi o putere de frânare foarte mare corespunzatoare fiecărei situaţii în parte.

Deşi întrebarea din titlu ar putea să stârnească zâmbete, aceasta părând prea uşoară, aş vrea să vă captez atenţia printr-o altă întrebare. Aceasta este: cunoaşteţi rolul sistemului de răcire al unui motor?

Sunt aproape convins că cei mai mulţi dintre cititori vor răspunde că întrebarea este extrem de banală şi că rolul sistemului de răcire se identifică uşor din denumirea acestuia, adică „răceşte motorul”. Ori, dacă aş spune că răspunsul este doar parţial adevărat, aţi deveni curioşi cu privire la aflarea rolului acestuia?

De fapt, rolul generic şi cuprinzător al sistemului de răcire este acela de a asigura menţinerea funcţionării motorului într-un anumit regim termic. Regimul termic uzual al unui motor cu ardere internă este de 80^o-90^oC. În acest context, rolul sistemului de răcire al unui motor este acela de a permite (uneori, împreună cu instalaţii de preîncălzire) creşterea temperaturii motorului (încălzire – vezi iarna), apoi menţinerea temperaturii în intervalul anterior menţionat prin răciri şi încălziri succesive ale motorului. Încălzirea şi răcirea motorului se face prin introducerea şi scoaterea din circuitul de răcire al elementului cu denumirea de radiator de răcire.

Revenind la discuţia despre funcţionarea pompei de apă, pentru explicarea modului în care pompa de apă funcţionează, vă solicit să faceţi o analogie cu modul de funcţionarea a unei roţi de antrenare a unei mori de apă. Aşa cum este uşor de intuit, o roată de moară este antrenată de apa curgătoare a unui râu, care în mişcarea sa trasferă energie paletelor roţii, în felul acesta punând roata în mişcare. În cazul pompei de apă procesul este inversat, adică apa (agent de lucru/lichid de răcire/lichid antigel) este antrenată (vehiculată) în instalaţia de răcire de către paletele rotorului pompei de apă.

Cu alte cuvinte, din fraza anterioară se înţelege şi construcţia unei pompe de apă, acesta  fiind compusă de cele mai multe ori din carcasă metalică, rotor cu palete şi o rolă/flanşă de antrenare, aşa cum rezultă din imaginea următoare.

Prin urmare, din cele expuse rezultă că pompa de apă are rolul de a recircula (vehicula) agentul de lucru (lichid de răcire/lichid antigel) prin instalaţia de răcire a unui motor, funcţionarea realizându-se prin antrenarea unor volume de lichid de către paletele rotorului pompei. Pompa este antrenată electric sau mecanic, energia fiind provenită de la reţeaua electrică a autovehiculului sau de la motorul termic, după caz.

Funcţionarea pompei de apă poate fi observată şi dedusă din simularea următoare.